Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Misiunea în România, a organizat la București prima sesiune de formare adresată autorităților locale. Astfel, în perioada 19-21 octombrie 2016, participanții au avut ocazia de a discuta pe marginea unor subiecte privind procesul de integrare al străinilor din perspectiva autorităților centrale și locale, organizațiilor neguvernamentale și comunităților de migranți, precum și contribuţia determinantă pe care o au structurile guvernamentale şi neguvernamentale în gestionarea fenomenului migraţionist.
Seminarul a fost organizat în cadrul proiectului “INTERACT – Servicii integrate pentru migranţi, dialog social și multicultural”, finanţat prin Fondul pentru Azil, Migrație și Integrare (FAMI) prin intermediul Inspectoratului General pentru Imigrări din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.