SVBTISNTBCVSGLVNBZBRCTTLMHDJGJVLOTAGTRDBGRILCLPHBSMMMBHARTMCSHDABSBBVCVHRMSBNCJSJ

Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România în parteneriat cu Asociația Ecumenică a Bisericilor din România – AIDRom, Fundația Schottener Servicii Sociale, Asociația Global Help Craiova şi Asociația Națională a Exportatorilor și Importatorilor din România (ANEIR) implementează, în perioada mai 2016 -  mai 2017, proiectul INTERACT- Servicii integrate pentru migranţi, dialog social și multicultural.

Proiectul şi își propune să sprijine integrarea socio-economică şi culturală a migranților în societatea românească:

  • printr-o abordare integrată, de tipul one-stop-shop, în furnizarea informaţiilor şi serviciilor de  de care aceştia au nevoie  (ex. ocupare, acces la servicii de sănătate, acces la servicii educaționale, culturale, locuire și servicii sociale, participare activă la viața comunității).
  • prin consolidarea colaborării și implicării active a autorităților/instituțiilor, sectorului privat și altor entități cu atribuții în domeniul integrării.

Proiectul este implementat în București și în județe: Ilfov, Argeş, Braşov, Buzău, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Ialomiţa, Gorj, Giurgiu, Olt, Prahova, Teleorman, Vâlcea.

 

Grupul țintă al proiectului este format din următoarele categorii:

  • Beneficiari principali: beneficiarii de protecție internațională și străinii din state non-UE cu ședere legală în România.
  • Beneficiarii secundari: organizaţii, autorităţi şi instituţii centrale şi locale care lucrează cu migranţi şi gestionează serviciile disponibile pentru aceştia în România; comunitățile locale; mass-media.

Ce servicii vă putem oferi:

  • Servicii de informare și consiliere.
  • Cursuri de limba română și orientare culturală pentru copii, tineri și adulți.
  • Activități sociale, culturale și recreaționale pentru copii, tineri și adulți.
  • Plata asigurărilor de sănătate.
  • Asistență materială (ex. achiziția de bunuri materiale, decontarea unor servicii și tratamente medicale etc.).
  • Orientare pentru accesul la piaţa muncii.
  • Acordarea de rechizite și alte materiale necesare pe parcursul învățării pentru copii.

 

Parteneri și colaboratori

În București - în cadrul Centrului Regional de Integrare (CRI)

  • Asociația Ecumenică a Bisericilor din România – AIDRom – acordă servicii adulților de peste 26 ani.
  • Fundația Schottener Servicii Sociale – acordă servicii minorilor și tinerilor cu vârsta de până la 26 ani.
  • Asociația Națională a Exportatorilor și Importatorilor din România (ANEIR) – acdă sprijin pentru accesarea pieței muncii.

În Craiova - în cadrul Centrului Regional de Integrare (CRI).

În Brașov - Asociaţia Română pentru Promovarea Calităţii şi a Practicilor de Succes (Centrul de Informare pentru Străini).

În Pitești -  Asociația Solidaritatea Umană Nova (Centrul de Informare pentru Străini).

 

Date de contact:

  1. Centrul Regional de Integrare București

Str. Viitorului nr. 11, sector 2, București

Telefon: 021-210.30.50

Email: iombucharest@iom.int

 

  1. Centrul Regional de Integrare Craiova

Str. C. D. Fortunescu nr. 4, etaj 1

Telefon: 0351-442.287

Email: a.globalhelp@yahoo.com

 

  1. Punct de lucru Brașov

Str. Aurel Vlaicu nr. 26bis, etaj 2 (fosta școală nr. 24), Brașov

Telefon: 0766-282.090

Email: astrid2001ro@yahoo.comastrid@arpcps.ro

 

  1. Punct de lucru Pitești

Str. Henri Coanda nr. 4, Pitești

Telefon: 0248-615.415

Email: asunova14@gmail.com